ANUNȚ CANDIDATURĂ

PENTRU CONSILIUL DIRECTOR

MANDATUL 2024-2028

ASOCIAȚIA THE NEW PAGAN DAWN,persoană juridică română înregistrată la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor sub nr. 1458/A/2020, având CUI 43093143, cu sediul în municipiul București, str. Sergent Tache Gheorghe, nr. 4B, Sector 4, cod poștal 041502, e-mail [email protected], telefon 0373769894, telefon mobil 0761398407, fax 0317803172, website thenewpagandawn.eu, reprezentată legal prin domnul Olteanu Cosmin, în calitate de președinte.

Având în vedere Dispoziția Președințială seria DP, nr. 1 din 26.02.2024 privind organizarea celei de-a X-a Adunări Generale a Asociației THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI), precum și desemnarea membrilor Consiliului Director pe mandatul 2024-2028 ca urmare a finalizării a celor 4 ani de mandat a prezentei echipe manageriale, cu completările Deciziei Consiliului Director seria D/CD nr. 1 din 25.02.2024.

În conformitate cu prevederile art. 75, 75, 91 și 92 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Asociației THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI), respectiv a art. 43, alin. (1), lit. e), art. 49 din Statutul Asociației THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI).

Calendar desfășurare concurs:

În perioada 26.02.2024 – 15.03.2024 până la ora 23:59, se pot depune candidaturile pentru poziția de PREȘEDINTE, PRIMVICEPREȘEDINTE, VICEPREȘEDINTE SECUND, SECRETAR și TREZORIER a Asociației THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI) la adresa de e-mail: [email protected].

Toate documentele se transmit scanate, în format PDF, semnate și datate.

Atenție!!! Candidaturile transmise după ora 23:59 nu mai sunt luat în considerare.

În perioada 22.03.2024 – 24.03.2024, cu ședința propriu-zisă în 23.03.2024 ora 14, format hibrid pe Google Meets și la București, str. Tudor Arghezi, nr. 26, sc. B, et. 5, ap. 55, Sector 2 va fi convocat și va alea loc ședința extraordinară a Adunării Generale a Asociației THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI) – în cadrul ședinței Adunării Generale, fiecare candidat va avea 10 minute la dispoziție să-și prezinte candidatura.

Criterii de eligibilitate și procedură – conform Statutului și Regulamentului de Organizare și Funcționare al Asociației.

Consiliul Director este format din membrii THE NEW PAGAN DAWN și persoane din afara acesteia, desemnați de către Adunarea Generală în sesiune ordinară sau extraordinară, prin vot secret sau deschis.

Votul secret sau deschis este exercitat prin platforme online dedicate pentru sesiunile Adunării Generale în format online (ex. Google Forms) și prin bilet scris introdus într-o urnă sau într-un recipient cu capac închis pentru sesiunile Adunării Generale în format fizic.

Desemnarea componenței noului Consiliu Director se va realiza prin lansarea unui apel de candidatură de către Secretar cu 5 zile calendaristice în prealabil convocării Adunării Generale și va fi anunțat pe toate canalele de comunicare disponibile (website, social media, avizier RAMOP). Componența Consiliului Director este aleasă pe echipă directorială și nu nominală.

În termenul prevăzut la art. 46, alin. (2), membrii THE NEW PAGAN DAWN, precum și persoane din afara organizației, pot depune candidatura pentru obținerea calității de membru în organul executiv de conducere al organizației, care constă într-o scrisoare de motivație, plan de mandat (elaborat de echipa directorială și asumat de Președintele candidat), însoțită de cazierul fiscal, cazierul juridic și copie a unui act de identitate valabil. Persoanele din afara organizației prin alegerea în Consiliul Director își exprimă acordul și au obligația de a respecta Regulamentul, normative interne ale organizației și legislația țării, prin declarație pe proprie răspundere, unde declară și apartenența lor la Păgânism, precum și recomandarea unui membru al THE NEW PAGAN DAWN.

Persoanele din afara organizației vor înainta, pe lângă documentele prevăzute la art. 46, alin. (4) și acordul de prelucrarea a datelor confidențiale în conformitate cu reglementările legale în vigoare. 

Documentele menționate la art. 46, alin. (4) și (5), vor fi trimise către Secretarul organizației și vor fi înregistrate în Registrul de evidență și de repartizare a documentelor depozitate conform nomenclatorului arhivistic al THE NEW PAGAN DAWN, elaborat conform prevederilor Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

După 5 zile calendaristice de la lansarea apelului de candidatură, fiecare candidat se va prezenta în fața Adunării Generale. Membrii Adunării Generale vor putea adresa întrebări candidatului, urmând ca după această etapă să se treacă la procedura de vot. Timpul de prezentare a candidaturii fiecărei echipe, reprezentate de Președintele – candidat este de 10 (zece) minute, cu 10 (zece) minute de întrebări și răspunsuri. 

Membrii  aleși  pot fi orice persoane păgâne, care se angajează să respecte prevederile statutare, legale, obiectivele și misiunea organizației și nu au interdicții din a avea calitatea de membru și din a fi ales sau a alege printr-o decizie internă sau judecătorească. În cazul vacantării unei poziții, pentru aceasta se va urma procedura stabilită la art. 46, cu acordul Președintelui și în acord cu Planul Managerial și strategia asumată de echipa directorială, dar fără a fi demis integral Consiliul Director.

Pentru funcția de Președinte, Prim-Vicepreședinte și Secretar, desemnarea persoanelor să onoreze sarcinile conform funcțiilor se va realiza cu respectarea Regulamentul de desemnare și demitere a Președintelui și Prim-Vicepreședintelui și cu respectarea Regulamentului de desemnare și demitere a Secretarului.

De drept, persoanele care vor deține una din funcțiile stipulate la art. 46, alin. (9) sunt membrii în cadrul Consiliului Director.

Noul Consiliul Director, desemnat în baza prevederilor de la art. 46, se va întruni în prima ședință ordinară sau extraordinară în termen de 7 zile calendaristice de la ședința de desemnare de către Adunarea Generală.

Documente necesare:

  1. Plan de Mandat;
  2. Scrisoare de motivație;
  3. CV conform HG nr. 1.021 din 25 iunie 2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae;
  4. Declarație pe propria răspundere a candidatului care să ateste, faptul că candidatul este păgân[1];
  5. Declarație pe propria răspundere că se angajează să respecte Statutul, Regulamentul de Organizare și Funcționare și normele interne ale THE NEW PAGAN DAWN[2];
  6. Carte de identitate;
  7. Cazier fiscal;
  8. Cazier judiciar;
  9. Recomandare scrisă din partea unui membru THE NEW PAGAN DAWN[3];
  10. Anexă 2 GDPR[4].

Data: 26.02.2024

Tehnoredactat de secretar adjunct, Cristea Sebastian-Carol.

CONDUCEREA

ASCOIAȚIEI THE NEW PAGAN DAWN (NOII ZORI PĂGÂNI)

prin

PREȘEDINTE

Cosmin OLTEANU,


[1] Se va depune doar în cazul candidaților ce nu sunt membri ai Asociației.

[2] Se va completa doar de către candidații care nu sunt membri ai Asociației.

[3] Se va depune doar în cazul candidaților ce nu sunt membri. Recomandarea se va face de către un membru al Asociației.

[4] Se va depune doar în cazul candidaților ce nu sunt membrii ai Asociației.


Documentația se poate găsi aici:

Articole recomandate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la A X-a Congres al THE NEW PAGAN DAWN

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura